Șumudică, după eșecul cu Săgeata: „M-am simțit umilit. Dacă era zi de plajă, cred că acolo se duceau jucătorii mei”

Șumudică, după eșecul cu Săgeata:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Concordiei Chiajna, Marius Șumudică, a fost extrem de acid la adresa elevilor săi după meciul pierdut în deplasare, la Săgeata Năvodari (0-4). Tehnicianul mărturisește că se teme chiar că va ajunge în hora echipelor care încearcă să evite retrogradarea, asta deși echipa sa se află în acest moment pe un călduț loc 9, la 6 puncte distanță de prima poziție care duce în Liga a II-a.

„M-am simțit umilit, ba chiar la 4-0 le-am spus să aibă grijă să nu mai luăm al cincilea, ca să stăm mai bine la rezultate directe. Echipa a fost debusolată, a arătat ca și cum ar fi în vacanță. Cred că dacă prindeam o zi de plajă chiar mergeau la plajă. Nu înțeleg, pentru că acum trei zile am câștigat clar cu Mediaș, iar acum am început jocul de la 2-0. Suntem pretendenți la retrogradare și mai avem nevoie de o victorie. Jucătorii întreabă de cele două puncte de la comisie, dar trebuie să luăm punctele pe teren, nu să așteptăm comisiile, pentru că sunt sigur că se va retrograda cu 39 de puncte”, a spus Șumudică, conform Mediafax.

De cealaltă parte, antrenorul de la Săgeata Năvodari, Cătălin Anghel, s-a declarat surprins de victoria clară a jucătorilor săi: „Nu mă așteptam la așa diferență, mai ales că am întâlnit o echipă bună și chiar dacă am învins cu 4-0 nu ne-a fost ușor. Îmi pare rău că nu l-am dat și pe al cincilea, dar să nu îl mâniem pe Dumnezeu. Cu patru puncte în ultimele două etape rămânem în prima ligă”.

Săgeata Năvodari a învins Concordia Chiajna cu 4-0, goluri marcate de Cristian Munteanu (6, 24), Florin Achim (52) și Ovidiu Vezan (62).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
UE a dat ordin. Documentul ce trebuie semnat. A devenit obligatoriu în România
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×